Coș de cumpărături

Nu ai niciun produs în coș.

Producător: Bunătăți Uscate

Fructe și legume uscate

Regiune geografică: Cluj-Napoca

Povestea Bunătăți Uscate începe în anul 2018 cand, din dragoste pentru micutii noștri copii, am ales sa ne întoarcem mai aproape de natură si mai ales sa avem la îndemâna hrana adevărată.

Astfel, am ales să renunțăm la job-urile confortabile de la oraș și să ne bucurăm de roadele Apusenilor. Susținem întâia dată, orientarea spre belșugul naturii, unde Dumnezeu ne-a lasat la îndemâna atât tratamente pentru diversele afecțiuni cât si cele necesare hranei de zi cu zi.

Deshidratarea reprezintă o metodă de conservare, eficienta atât in păstrarea si intensificarea aromelor dar si in comprimarea volumului materiei prime. Acest proces se desfășoară în micul nostru Atelier cu ajutorul aparaturii profesionale din domeniul deshidratarii ,utilizând temperaturi scăzute, pentru ca rezultatul sa fie unul aspectuos si mai ales pentru a pastra si o cât mai mare proporție din nutrienti si vitamine. Produsele noastre nu au adaos de zahăr, conservanti sau aditivi. In zona de munte fiind ,ne sunt la îndemâna minunatiile din flora spontană precum Ciupercile, Fructele salbatice dar si plantele pentru ceaiuri.

Totodată, o mare parte din Legume sunt cultivate de către oamenii locului, care trudesc la muncile câmpului, iar fructele cresc in tihnă in livezile dezmierdate de aerul curat al locului. Tot ceea ce facem dedicăm mai ales unei persoane dragi nouă, pierdută însă prea devreme, care ne-a insuflat aceasta metodă de conservare și mai ales a cărei pierdere ne-a arătat cât este de important să te bucuri de cei dragi și de lucrurile simple la timpul lor.

Cu drag, Echipa Bunătăți Uscate: Sorin, Mihaela, alături de cele mai de preț ajutoare, Matei si Sofia .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *